PNL vrea stimulente pentru toți medicii de la UPU. Cuțitoiu: Am acordat stimulentul pentru a asigura gărzi la Cardiologie și Neurologie

[post-views]

Liberalii vor ca toți medicii, care acordă consultații în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu-Jiu, să primească stimulente financiare.

În acest sens, au venit cu un amendament în ședința de miercuri a Consiliului Județean Gorj, dar a fost respins la vot.

Gabriela Târsu, consilier județean PNL, acuză că se creează discriminare în rândul medicilor în condițiile în care cei de la Cardiologie și Neurologie primesc stimulente, iar ceilalți nu.

Consilierii județeni PNL solicită, de mai mult timp, ca  secțiile Cardiologie și Neurologie să fie mutate din locația de pe strada Progresului în cea de pe strada Tudor Vladimirescu, acolo unde este și Unitatea de Primiri Urgențe.

Gabriela Târsu afirmă, însă, că medicii celor două secții nu merg la UPU să consulte pacienții, pe motiv că sunt prea puțini.

Stimulentele pe care le încasează medicii de la Cardiologie și Neurologie, care merg la UPU, se ridică la două salarii medii pe economie.

Gabriela Târsu consideră că neacordând acești bani tuturor medicilor “se menține artificial o stare de conflict, de nedreptate în spital”.

În replică, Marius Cuțitoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, afirmă că stimulentele se acordă doar medicilor din afara Spitalului Județean care vin să facă gărzi la Cardiologie și Neurologie, măsura fiind luată pentru a acoperi deficitul pe cele două secții.

Articole similare:

Fostul deputat Dan Vîlceanu crede că sunt șanse minime ca Siegfried Mureșan să reușească să încropească o...

[post-views]

Un accident de muncă a avut loc, marți, la Cariera Porceni de pe raza orașului Bumbești-Jiu. Un...

[post-views]

Nu există niciun fel de variantă ca Guvernul Siegfried Mureșan să treacă fără voturile PSD, afirmă Mihai...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: