09:19 Profesorii reiau protestele în stradă. Pe 4 februarie merg la guvern

[post-views]

Sindicatele din învățământ organizează marți, 4 februarie, un protest de amploare în fața sediului Guvernului, acolo unde se vor aduna aproximativ 2.000 de persoane. Sindicaliștii vor picheta instituția în intervalul orar 12.00-13.30, însă participanții sunt așteptați să ajungă în Piața Victoriei începând cu ora 11.30.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au anunțat protestul într-o notificare transmisă Primăriei Municipiului București, Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Sindicatele din educație își exprimă astfel dezacordul față de măsurile guvernamentale de diminuare a deficitului bugetar, aplicate în sistemul de învățământ. Liderii sindicali au precizat că măsurile de austeritate impuse prin Legea Bolojan afectează veniturile profesorilor, condițiile acestora de muncă, statutul profesional și demnitatea profesiei didactice.

În notificarea înaintată autorităților organizatorii precizează că protestul se va desfășura pașnic și civilizat, urmând să afecteze doar circulația pietonală, fără impact asupra traficului rutier. Sindicatele cer eliminarea prevederilor din Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan. 

Oamenii vor protesta împotriva reducerii numărului de clase și împotriva supraaglomerării celor rămase. Potrivit liderilor sindicali, la anul, majorarea numărului de elevi la clasă va avea ca și consecință eliminarea a peste 2.000 de posturi. 

Articole similare:

Deși șeful statului a afirmat cu o zi în urmă că așteaptă ca partidele să vină astăzi,...

[post-views]

CFR Călători a anunțat vineri, 26 iunie, că valul de căldură care cuprinde România poate afecta circulația...

[post-views]

Partidul Social Democrat consideră că PNL-USR-UDMR „sabotează” formarea Guvernului și inventează condiții pentru a rămâne pe funcții....

[post-views]

Deputatul Claudiu Manta acuză PNL șI USR că încearcă să blocheze în continuare formarea unui nou guvern....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: