10:09 Radu Miruță, vizat de o nouă moțiune simplă

10:09
[post-views]

Grupul PACE Întâi România a anunțat că va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Apărării Naţionale, Radu Miruţă. Reprezentanții grupului parlamentar îl acuză pe Miruță că ”prin declarații iresponsabile și lipsă de analiză compromite credibilitatea politicii de apărare a României”.

Documentul urmează să fie depus la Parlament.

„În temeiul prevederilor Art. 170 din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm moțiunea simplă intitulată -Ministrul progresist Radu Miruță compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declarații iresponsabile și lipsă de analiză strategică- inițiată de mai mult de o pătrime din numărul total al senatorilor, conform listelor cu semnături anexate”, scrie în document.

Actul este semnat, în numele inițiatorilor, de Dorin-Silviu Petrea, senator și reprezentant al Grupului PACE – Întâi România.

În luna octombrie, Radu Miruță, la vremea respectivă ministru al Economiei, a fost vizat de o primă moțiune simplă, depusă de AUR, dar care a fost respinsă în Parlament.

Articole similare:

Cărbunele ar mai putea fi salvat doar dacă s-ar face un program național, dar sunt puțin șanse...

[post-views]

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 28 octombrie 2026. Invitați: Cristi Aldescu (PNL) și Nicolae Davițoiu(PMP)

...
[post-views]

PNL îi cere premierului Luca Niculescu să finalizeze și să adopte urgent rectificarea bugetară, avertizând că întârzierile...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: