07:04 Când vor fi încărcate cardurile de alimente. Modificări în 2026

blank
[post-views]

Cea de a doua tranșă de bani pentru cardurile alimentare va fi încărcată în luna decembrie a acestui an, a anunțat, marți, ministrul Investițiilor Europene, Dragoș Pâslaru. Luna trecută cardurile au fost alimentate cu 125 de lei, iar, în 2026, ar urma să apară schimbări.

Peste 1 milion de persoane au primit prima plată prin cardurile pentru alimente, iar 200.000 de carduri sunt în curs de livrare prin Poşta Română, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.

„Cardurile de alimente vor avea două încărcări în anul acesta. Prima încărcare am făcut-o deja. Peste un milion de carduri au fost încărcate şi aceste plăţi au fost făcute luna trecută. A doua plată, de 125 de lei, este în luna decembrie, aşa cum am anunţat” a spus ministrul.

Acesta a precizat că ar putea fi operate modificări privind acordarea banilor pe cardurile alimentare, în 2026.

„Folosesc această ocazie pentru a face nişte precizări care sunt importante. După un an electoral 2024 în care s-au folosit destul de multe plăţi către populaţia vulnerabilă şi în care cardurile acestea au ajuns la aproximativ 2,3 milioane de oameni, repet, un an electoral, luaţi în calcul ce vă spun pentru că este important, la sfârşitul anului 2024, guvernul de atunci, realizând că nu mai sunt bani, nici bani europeni pentru a putea acoperi aceste lucruri, au redus eligibilitatea pentru carduri de alimente numai la anumite categorii, cum ar fi cei care au indemnizaţii sociale, 1.281 de lei şi persoanele cu venituri de sub 2.000 de lei, ceea ce face ca populaţia eligibilă pentru a primi plăţile acestea pentru anul 2025 să se reducă de la 2,3 milioane de oameni la 1,2 milioane de oameni. Eu ce am făcut a fost să mă asigur că reuşesc să pun cap la cap resursele ca să plătesc pe baza legislaţiei pe care am găsit-o aceste 1,2 milioane de persoane vulnerabile”, a spus Dragoş Pîslaru.

Ministrul a afirmat că, începând din 2026, doreşte să schimbe aceasta metodă de sprijin social, de la un sistem de transferuri financiare cu sume care nu sunt semnificative, la acela de echipe comunitare de servicii integrate. Aceste echipe ar urma să meargă acasă la persoanele vulnerabile şi să le ajute cu tot ce are statul ca servicii şi programe, inclusiv alimente şi servicii medicale.

Articole similare:

Forumul NATO-Industry 2025 are loc la Bucureşti, în perioada 5-6 noiembrie, şi reuneşte peste 800 de participanţi...

[post-views]

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți seara, la Antena 3, că în ședința coaliției...

[post-views]

La Novaci a avut loc, duminică, slujba de sfințire a „Crucii ciobanului”, din Plaiul Ungurenilor, ridicată la...

[post-views]

10% din angajații din administrația publică centrală, dar și din cea locală, vor fi concediați, potrivit unei...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: