Hotel cu 120 de camere, piscină și SPA într-un oraș din Gorj

[post-views]

Novaciul și Rânca au primit șansa la dezvoltare, după ce au devenit stațiune turistică de interes național. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a semnat ordinul, la finalul săptămânii trecute.

Primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, a declarat că este o decizie care va propulsa economic zona, putând fi accesate mai ușor fonduri europene.

Leuștean a anunțat că un hotel cu 120 de camere, piscină și centru SPA urmează să apară în localitate. Edilul speră să se ajungă și la extinderea domeniului schiabil și la transport pe cablu al turiștilor în stațiune.

Cel mai mare investitor privat din Rânca, omul de afaceri Nicu Mitroiu, vede și el cu ochi buni transformarea stațiunii într-una de interes național. Are același obiectiv: extinderea domeniului schiabil, în următorii ani, până la cota 2100 și realizarea conexiunii cu domeniul schiabil Transalpina.

Turiștii veniți în Rânca, în această perioadă, spun că mare lucru nu este de făcut în stațiune, în afara sezonului de iarnă.

Cealaltă localitate din Gorj, care a căpătat statutul de stațiune de interes local, Arcani, are, de asemenea, planuri de dezvoltare a turismului.

Primarul Aristică Coiculescu spune că vrea să dezvolte, împreună cu comuna Peștișani, o rută specială, Drumul lui Brâncuși, care reprezintă traseul pe care marele sculptor l-a parcurs, în copilărie, când a plecat pe jos de acasă, pentru prima dată, până la Târgu Jiu.

Articole similare:

”Nu ne va pune probleme AUR, în 2028. Noi suntem oameni care construim, altă calitate umană” declară...

[post-views]

De peste 7-8 ani nu există niciun dialog între primari și conducerea Complexului Energetic Oltenia, acuză Florinel...

[post-views]

Deputatul PSD Claudiu Manta cere conducerii Complexului Energetic Oltenia să facă, urgent, investiții în cariere și termocentrale....

[post-views]

Bateriile de stocare a energiei nu pot face față unei ierni grele, atrage atenția liderul sindical din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: