08:22 Peste 20.000 de sindicaliști vor protesta, miercuri, la Guvern

[post-views]

Patru mari confederaţii sindicale organizează, miercuri, de la ora 11:00, un protest în faţa Guvernului României, pentru a transmite un mesaj clar împotriva austerităţii şi a „dispreţului faţă de muncă şi lucrători”.

Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian mizează „pe cât mai mulţi participanţi” la acţiunea de protest comună, estimând pe prezenţa a circa 20.000 de membri de sindicat.

Sindicatele solicită creşterea salariului minim şi a pensiilor, respectarea drepturilor legale şi contractuale ale salariaţilor, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populaţiei, precum şi protejarea locurilor de muncă şi investiţii în economie, excluzând, totodată, concedierile.

Simona Urluescu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Târgu-Jiu: „Protestul este organizat de marile confederații sindicale din România, iar revendicările se referă la stabilirea unui salariu minim decent şi a unor pensii decente, la respectarea drepturilor legale şi contractuale ale lucrătorilor, o taxare corectă, stoparea măsurilor de austeritate, apărarea locurilor de muncă în administraţia publică prin investiţii, nu prin șomaj, îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi a asistenţei sociale, abrogarea măsurilor anti-educaţie cuprinse în Legea 141/2025 şi, de asemenea, consolidarea sectorului silvic din România și nu distrugerea lui. În plus, milităm pentru salvarea sectorului economic românesc prin acces la energie accesibilă şi competitivă, schimbarea regulilor de stabilire a prețurilor pe piața de energie, stop vânzării companiilor de stat, refacerea infrastructurii feroviare care se află într-o stare critică şi multe altele.”

Articole similare:

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a reacționat la acuzațiile apărute în jurul programului SAFE, susținând că acestea vin...

[post-views]

Producția de cărbune a României a totalizat, în primele două luni ale acestui an, 244.400 tone echivalent...

[post-views]

Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, vineri seara, că moțiunea de cenzură depusă împotriva guvernului condus...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: