11:33 Romii contestă interzicerea căsătoriilor între minori. Protest la Târgu Jiu

blank
[post-views]

Un grup de romi a organizat, la Târgu-Jiu, un protest în semn de nemulțumire față de o inițiativă legislativă care ar putea interzice căsătoriile între minori. Participanții au declarat că o astfel de lege le-ar impune abandonarea unor tradiții adânc înrădăcinate în cultura lor, cerând guvernului să nu se implice în viața comunității lor.

„Ne dă trei ani de pușcărie”, a declarat un protestatar pentru Digi24.

„Noi cerem dreptate pentru etnia romă. Vrem dreptate. Respectul etniei rome”, a cerut un altul.

Proiectul legislativ, care interzice și pedepsește abuzul împotriva unor copii, respectiv căsătoriile timpurii, a fost semnat de ministrul Muncii.

”Vreau să vă vorbesc, astăzi, ca un om care vine el însuși dintr-o comunitate foarte conservatoare. Ştiţi cu toţii despre mine că sunt ministrul Muncii şi este doar o chestiune pasageră. O să treacă probabil în curând, dar sunt etnic rom şi asta nu o să treacă. Există încă multe comunităţi conservatoare în care acest lucru încă se întâmplă şi nu este bun, nu este corect, nu este normal pentru viitorul, pentru sănătate şi pentru viaţa acestor copii. Şi ce putem face atunci când acest gen de lucruri nu se corectează de la sine, fie pentru că este o lipsă de educaţie, fie că este blocaj într-o cutumă veche şi evident neactuală? Nu există altă cale decât legea, pentru că, în cele din urmă, dacă nu există altă barieră în calea abuzurilor, legea trebuie să reprezinte o astfel de barieră. Am semnat, în urmă cu câteva zile, împreună cu foarte mulţi parlamentari din aproape toate partidele politice din România, un astfel de proiect legislativ care să pedepsească acest gen de violenţă, abuz împotriva unor copii. A fost şi este foarte dureros pentru mine ca rom să simt că este necesar să facem asta”, a declarat Petre Florin Manole, pe 13 octombrie, la Conferinţa ministerială regională dedicată combaterii violenţei împotriva copiilor.

Unul dintre protestatari a declarat că nici el nu este de acord la căsătoriile între romi la 11-12 ani.

„Măcar la 16 ani. M-am căsătorit la vârsta de 17 ani. A fost logodna la 16 ani. Ne înțelegem de minune. Avem trei copilași. Nu vrem să vină cineva din Guvern să ne spună ce să facem noi”, a explicat el, pentru Digi 24.

„Mai sunt unele cazuri care s-au mai făcut la noi au mai fost, într-adevăr, dar și noi condamnăm aceste cazuri. Noi suntem oameni cu suflet. Nu suntem nici barbari”, a mai spus un alt protestatar.

Un alt tânăr etnic consideră că ar elimina „tradiția noastră din moși strămoși cu care am crescut eu, bunicii și părinții noștri”.

„Din punctul meu de vedere, nu este o lege normală, pentru că noi așa am fost învățați, așa am fost crescuți”, a adăugat tânărul.

Ministra Mediului și deputata USR Diana Buzoianu, ministrul Muncii și deputatul PSD Petre Florin Manole și deputata PSD Corina Ene au depus un proiect de lege la Parlament care interzice căsătoriile forțate. Cei care încurajează astfel de căsătorii riscă închisoare de până la 7 ani, spune inițiativa legislativă Sunt vizați și cei care oficializează astfel de căsătorii.

Articole similare:

O femeie din comuna Licurici a fost prinsă la volan, sâmbătă, deși nu nu avea permis de...

[post-views]

Vladimir Putin a cerut Ucrainei să cedeze teritorii-cheie într-o convorbire cu Donald Trump. Oficialii au declarat că...

[post-views]

Echipa de handbal feminin Junioare 3 a CSM Târgu Jiu a înregistrat, sâmbătă, în deplasare, o nouă...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: