10:48 Martorii exploziei spun că „s-a simțit miros de gaz” încă de joi

[post-views]

Mai mulți martorii ai exploziei, care s-a produs, vineri, la un bloc din cartierul Rahova din Capitală susțin că în clădire se simțea miros de gaze încă de joi.

„Ieri a mirosit toată ziua a gaz, au venit cei de la Distrigaz, au închis gazele. Dimineață, mă pregăteam să merg la sală, când am auzit o bubuitură groaznică, s-a auzit foarte puternic. Am ieșit imediat din casă cu soția. În situații de genul acesta, nu mai stai să te gândești. Acolo e drumul meu, puteam s-o pățesc grav. Au zburat două etaje, ferească Dumnezeu, o mare nenorocire”, a declarat pentru HotNews un bărbat care locuiește în scara de lângă bocul în care a avut loc explozie.

Și Antena 3 CNN a relatat că la fața locului se simte un miros puternic de gaze. O femeie care locuiește în blocul unde s-a petrecut explozia a descris experiența prin care a trecut.

Femeia spune că deflagrația a fost atât de puternică încât ușa de la intrare s-a desprins și a zburat peste ea și nepoții ei în apartament. Și ea a spus că, de ieri, se simțea miros de gaze puternic în zonă și că au fost oprite gazele și joi și vineri.

„Ieri s-a simțit miros de gaze. Toată ziua am avut gazele oprite. Și azi erau oprite. Asta este…”, a spus ea.

Articole similare:

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a reacționat la acuzațiile apărute în jurul programului SAFE, susținând că acestea vin...

[post-views]

Producția de cărbune a României a totalizat, în primele două luni ale acestui an, 244.400 tone echivalent...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: