Anchete după ce poarta de la școală a căzut și a lovit o elevă

[post-views]

Mai multe anchete sunt în desfășurare după ce o poartă metalică s-a desprins din balamale, luni, la o școală din Bumbești Jiu și a rănit o elevă de 8 ani.

Fata era în pauză, alături de alți colegi, când una dintre balamale a cedat, iar poarta s-a desprins.

Tatăl micuței a povestit, ulterior, că deasupra porții căzute se mai aflau alte două porți metalice, legate cu o sârmă, scopul lor fiind acela de a preveni intrarea persoanelor nedorite pe un teren de sport al unității de învățământ.

Directorul școlii din Bumbești-Jiu, Liviu Bogheanu, a declarat că poarta a fost recepționată acum un an după ce întreaga baza sportivă a fost modernizată cu fonduri guvernamentale. Firma care a instalat-o a fost chemată să remedieze problemele apărute și să o înlocuiască cu una mai solidă.

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a anunțat că a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, o anchetă fiind efectuată și de Inspectoratul Școlar, dar și de conducerea unității de învățământ.

Articole similare:

Orașul Țicleni are sistem de supraveghere video, investiție realizată cu bani europeni. ”Siguranța cetățeanului trebuie să fie...

[post-views]

Televiziunile generaliste au continuat pe un trend ascendent în ce priveşte profitabilitatea. Multe dintre televiziunile de ştiri,...

[post-views]

Digi România a anunțat la bursă că a semnat cu SRI contractul pentru proiectul AI, finanțat prin...

[post-views]

O postare pe Facebook a lui Victor Ponta a declanșat o ceartă în mediul online între el...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: