Incendiu puternic la un apartament aflat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Minerilor, din municipiul Târgu-Jiu. Locatarii de la etajele inferioare s-au autoevacuat, dar pentru cei de la etajele superioare a fost nevoie de intervenția pompierilor.
”Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu izbucnit la un apartament aflat la etajul 3 al unui imobil de pe strada Minerilor, din municipiul Târgu-Jiu. La fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanta SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție la fata locului, incendiul se manifesta generalizat, erau degajări de fum, iar locatarii de la etajele inferioare ale blocului se autoevacuaseră, însă, pentru locatarii de la etajele 3 și 4, a fost nevoie de intervenția colegilor noștri, care au evacuat 7 persoane” anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.