Direcția Agricolă: Suprafața culturilor afectate de secetă, mai mică decât anul trecut

[post-views]

Suprafața estimată de culturi afectate de secetă pedologică, anul acesta, în județul Gorj, este de aproximativ 2.000 de hectare, mai mică decât anul trecut, a declarat, marți, directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultura, Valentin Priporeanu. Potrivit acestuia, cea mai afectată a fost cultura de porumb, cu aproximativ 940 de hectare.

”Ca o estimare, cred că o să ne ducem undeva la 2.000 de hectare afectate de secetă pedologică, este mai puțin decât anul trecut, când am avut 2.900 de hectare, cu un număr de 870 de fermieri. Acum avem 347 de procese verbale, ne ducem undeva spre maxim 500 de fermieri, dacă o să ajungem”, a menționat Priporeanu.

Termenul până la care fermierii pot depune înștiințări către UAT-urile unde au terenurile este de 15 octombrie, iar DAJ Gorj trebuie să încheie procesele verbale până pe 30 noiembrie.

După ploile din ultima perioadă, nivelul de apă din sol s-a mai refăcut și permite efectuarea lucrărilor agricole de toamnă, mai spune Valentin Priporeanu.

Articole similare:

”Să nu aibă ochi PSD să se uite la minerit, i-au jucat în picioare pe oameni!” afirmă...

[post-views]

Complexul Energetic Oltenia urmează să construiască un zid de sprijin în zona de vest a Carierei Peșteana...

[post-views]

Partidele nu vor să discute serios despre un nou guvern pentru că ”încă mai au timp să...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: