Cel mai tânăr medaliat al CSM Târgu Jiu la o competiție națională, după ce a cucerit bronzul în 2024, a devenit, de la finalul săptămânii trecute, și cel mai tânăr campion național al clubului. La 8 ani, Milan Rușeț, pregătit de antrenorul Mădălin Gorjanu, a cucerit aurul la Festivalul Micului Luptător de la Târgu Mureș.
Turneul memorabil pentru Milan Rușeț în Ardeal, la Târgu Mureș, acolo unde a urcat pe prima treaptă a podiumului, după ce a dominat întrecerea la categoria sa de vârstă și greutate. Orașul transilvănean a fost gazda ediției din acest an a Festivalului Micului Luptător, competiție care s-a desfășurat în perioada 3-5 octombrie și a fost destinată juniorilor mici, 7-9 ani și10-11 ani. Sute de sportivi din întreaga țară, de la cluburi de tradiție, cu rezultate excepționale la nivel juvenil, s-au luptat timp de 3 zile pentru medalii.
Și tânărul sportiv gorjean Milan Rușeț, medaliat cu bronz în urmă cu un an, a plecat spre Târgu Mureș cu gândul la o medalie.A intrat pe saltea la categoria 27 de kilograme, iar în primele partide s-a impus de o manieră categorică. A oferit și o finală memorabilă, în care a câștigat la puncte, 10-9, în fața reprezentantului echipei gazdă, BSG Târgu Mureș, sportiv naturalizat din Republica Moldova. Deși era condus cu 9-8, Milan a avut un final fulminant. A întors soarta finalei în ultima secundă și s-a impus cu 10-9, spre bucuria antrenorului Mădălin Gorjanu, care a rămas impresionat de ambiția și dăruirea cu care a luptat elevul său la acest turneu.
Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte a CSM Târgu Jiu: ”Milan Rușeț este noul campion național al 27 de kilograme! Sunt extrem de bucuros pentru performanța acestui minunat copil, pentru că știu cât de mult se antrenează. A confirmat deja tot ceea ce speram până în acest moment și dacă va continua pe această linie, eu cred cu tărie că va avea un viitor plin de realizări pe plan sportiv. A câștigat două meciuri la superioritate tehnică(10-0), ceea ce spune multe despre modul în care s-a pregătit și modul în care a luptat la acest turneu. Am avut parte și de o finală de infarct cu două puncte făcute de Milan în ultima secundă a meciului. S-a luptat cu o dăruire și un sacrificiu greu de văzut la vârsta de 8 ani.”
