17:14 Horațiu Potra și fiul său au fost arestați în Dubai, în vederea extrădării

[post-views]

Ministerul Justiției a anunțat, luni, că a primit confirmare din partea autorităților din Emiratele Arabe Unite privind arestarea mercenarului Horațiu Potra, a fiului acestuia, Dorian Potra, precum și a unui alt membru al familiei, urmând să fie parcurse procedurile judiciare de extrădare.

”Astăzi, 29 septembrie, la vârful Ministerului Justiției au fost purtate discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu autoritățile omologe din Emiratele Arabe Unite. În cadrul acestor discuții, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare. În acest mod, a fost confirmat succesul înregistrat de Ministerul Justiției, în cooperare cu celelalte autorități române implicate, în a obține punerea în executare a mandatului de arestare, în cadrul procedurilor de cooperare judiciară, cu privire la cele trei persoane”, anunță MJ, într-un comunicat de presă.

De asemenea, în cadrul videoconferinței s-au purtat discuții despre continuarea negocierilor pentru viitoarele tratate privind asistența judiciară internațională în materie penală și extrădarea.

MJ susține că nu poate comunica informații detaliate cu privire la aceste proceduri, pentru a nu aduce atingere obiectivului final, respectiv extrădarea celor trei în România.

Mercenarul Horațiu Potra, fiul său – Dorian Potra, și un alt membru al familiei – Alexandru Potra, au fost reținuți săptămâna trecută, pe aeroportul din Dubai. Cei trei au fugit din România la începutul acestui an, pe numele lor fiind emise în luna februarie mandate de arestare preventivă în lipsă.

Horațiu Potra a fost trimis recent în judecată de Parchetul General alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.

Procurorii susțin că Horațiu Potra și Călin Georgescu au pus la punct un plan de destabilizare a României imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024, prin organizarea de acțiuni violente. 

Articole similare:

Aproape toate regiunile țării se vor afla sub un Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale și...

[post-views]

În perioada 3–5 iulie 2026, între orele 05:30 și 12:00, în municipiul Motru se vor desfășura lucrări...

[post-views]

Gorjeanul: De groază: Încă 3.000 de angajați ai CE Oltenia sunt în pericol să fie concediați. Data...

[post-views]

Circulația rutieră pe DN 67C – Transalpina, blocată miercuri din cauza aluviunilor depuse pe partea carosabilă în...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: