07:01 Agenția Europeană a Medicamentului: ”Paracetamolul poate fi utilizat în timpul sarcinii”

[post-views]

Agenția Europeană a Medicamentului, instituția care autorizează utilizarea medicamentelor în Europa, a anunţat, marţi, într-un comunicat, că paracetamolul poate fi utilizat în siguranță de femei în timpul sarcinii, neexistând dovezi noi care să modifice această recomandare.

De asemenea, un purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a spus că nu există dovezi concludente privind o legătură între paracetamol și autism.

„Sfatul nostru se bazează pe o evaluare riguroasă a datelor științifice disponibile și nu am găsit nicio dovadă că administrarea de paracetamol în timpul sarcinii provoacă autism la copii”, a subliniat Steffen Thirstrup, directorul medical al Agenției Europene a Medicamentului, conform hotnews.ro.

„Paracetamolul rămâne o opțiune importantă pentru tratarea durerii sau a febrei la femeile însărcinate”, a adăugat oficialul.

Reacția Agenției Europene a Medicamentului vine ca urmare a afirmației făcute cu o zi înainte de președintele SUA, Donald Trump, care a catalogat analgezicul utilizat pe scară largă drept cauză a autismului.

Numeroase date colectate de la femei însărcinate, care au utilizat paracetamol în timpul sarcinii, nu indică niciun risc de malformații la fătul în curs de dezvoltare sau la nou-născuți, arată reprezentanții Agenției Europene a Medicamentului.

În anul 2019, Agenția Europeană a Medicamentului a analizat studiile disponibile care au investigat neurodezvoltarea copiilor expuși la paracetamol în uter și a constatat că rezultatele au fost neconcludente și că nu s-a putut stabili nicio legătură cu tulburările de neuro-dezvoltare.

Paracetamolul poate fi utilizat în timpul sarcinii atunci când este necesar. Ca în cazul oricărui medicament pentru tratament acut, acesta trebuie utilizat la cea mai mică doză care eficientă, pentru cea mai scurtă perioadă posibilă și cât mai rar posibil.

Femeile însărcinate trebuie să se adreseze medicului în cazul în care au întrebări despre orice medicament administrat în timpul sarcinii.

Ca în cazul tuturor medicamentelor, Agenția Europeană a Medicamentului și autoritățile naționale competente din Uniunea Europeană spun că vor continua să monitorizeze siguranța medicamentelor care conțin paracetamol și vor evalua prompt orice date noi, pe măsură ce acestea apar.

Articole similare:

Sute de persoane s-au strâns, duminică seară, în Piața Victoriei din Capitală, cu două zile înainte de...

[post-views]

După cel mai rece 1 Mai din ultimul deceniu, vremea se schimbă radical. Trecem de la frig,...

[post-views]

UPDATE: „În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că drona nu prezintă elemente de interes pirotehnic”, a precizat...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: