Theo Rose cântă despre omul din spatele aparențelor, despre cine suntem cu adevărat atunci când ne îngăduim să fim vulnerabili. Noua melodie a artistei se numește „Greu să fiu eu” și este „una dintre cele mai personale piese” lansate până acum de Theo.
Greu să fiu eu” este compusă de Theo Rose (muzică, text) împreună cu Alessandra (muzică, text) și Alexandru Turcu (muzică, producție). Melodia a fost lansată împreună cu un videoclip regizat de Millo Simulov și filmat la Black Mantis Studio.
Theo Rose: „Asta este o piesă așa cum eu n-am mai cântat. E pentru fiecare din noi; femei, bărbați, mame, tați. E pentru fiecare moment în care ne-am simțit copleșiti, singuri…și n-am spus-o. E pentru cei care nu și-au pierdut credința; Cineva este acolo și are grijă ca noi să putem face față tuturor situațiilor prin care trecem. Piesa asta a fost scrisă de Alessandra și Turcu. Când am ajuns la sesiune, ei mi-au spus: <Uite, noi ne-am gândit să facem un cântec despre cum nu te știe pe tine lumea. Oamenii se așteaptă ca atunci când intri într-o încăpere, să o luminezi cu energia ta, dar poate nu simți așa mereu. Sigur ai momente când ești la pământ și nu poți să spui pentru că oamenii vor să te vadă așa cum sunt ei obișnuiți să te vadă>. Și așa e; doar că nu sunt eu singura. Știu că vă veți regăsi în mesajul din piesa asta; poate una dintre cele mai personale piese pe care le-am lansat vreodată.”