AUR a anunțat, miercuri, depunerea unei moțiuni simple împotriva unui ministru din Guvernul Bolojan, în plenul Camerei Deputaților. Moțiunea o vizează pe ministra Mediului, Diana Buzoianu (USR), pe care parlamentarii AUR o acuză că nu a tratat prioritar finalizarea hidrocentralelor începute înainte de 1989.
În moțiunea intitulată „Stabilirea securității energetice a României prin politici de mediu ce obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor, începute înainte de 1989” parlamentarii AUR cer impunerea unui calendar executoriu pentru finalizarea hidrocentralelor și obligarea guvernului să reia de urgență lucrările.
Anunțul a fost făcut în plenul Camerei Deputaților de către deputatul Valeriu Munteanu.
„AUR anunță că depune o moțiune simplă cu titlu „Stabilirea securității energetice a României prin politici de mediu ce obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor, începute înainte de 1989”. România a devenit în 2025 net importatoare de energie electrică, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh doar în primul semestru și cu unele dintre cele mai mari prețuri SPOT din Uniunea Europeană. Această vulnerabilitate afectează direct facturile cetățenilor și competitivitatea economică, iar creșterea TVA-ului de la 19% la 21% în august nu a făcut decât să adâncească problemele”, a spus parlamentarul de la tribună.
Munteanu a mai afirmat că, în același timp, finalizarea hidrocentralelor, începute înainte de 1989, lucrări deja realizate în proporție de peste 75% și declarate prin Ordonanța de Urgență 175/2022 drept de interes public major, este blocată de Ministerul Mediului, care tergiversează avize și transmite mesaje publice descurajatoare.
„Declarațiile recente ale Ministrului Mediului, reprezentanta USR, doamna Diana Buzoianu, potrivit cărora cele patru hidrocentrale din perioada comunistă pot fi înlocuite cu parcuri fotovoltaice de opt ori mai ieftine, ignoră rolul hidroenergiei în securitatea energetică și care oferă echilibru, durată de viață, reziliență la condiții meteo, protecție împotriva inundațiilor, lucruri pe care panourile fotovoltaice, oricât de moderne, nu le pot oferi. Prin această moțiune simplă, parlamentarii AUR cer impunerea unui calendar executoriu pentru finalizarea hidrocentralelor și obligarea guvernului să reia de urgență lucrările, așa cum s-a angajat în fața cetățenilor”, a mai spus deputatul AUR.