10:22 Angajata unui oficiu poştal din Târgu-Jiu, reţinută pentru delapidare

10:22
[post-views]

Angajata unui oficiu poştal din Târgu-Jiu, în vârstă de 57 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind acuzată de delapidare. Ea şi-ar fi însuşit contravaloarea a 23 de titluri de stat, în valoare de peste 1,1 milioane de lei.

”La data de 11 septembrie 2025, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, o femeie, de 57 de ani, din Târgu Jiu, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de delapidare, sustragere sau distrugere de înscrisuri, înșelăciune, fals informatic și fals intelectual” informează Poliția Gorj.

Din probatoriul administrat în cauză, a reieșit că femeia, în perioada octombrie 2023-martie 2025, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și-ar fi însușit contravaloarea a 23 de titluri de stat, în cuantum de aproximativ 1.140.000 de lei, prin anularea acestora din aplicația informatică și întocmirea în fals a unor deconturi ce nu conțineau sumele încasate.

În cursul zilei de 12 septembrie 2025, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri corespunzătoare.

Articole similare:

Grav accident de circulație, sâmbătă după-amiază, în comuna Plopșoru, sat Olari, între un motociclist și un autoturism....

[post-views]

Orice întreprindere din România, indiferent de mărimea acesteia, poate să depună documentele necesare pentru a obține, în...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: