Ministrului Mediului, Diana Buzoianu, aduce în prim-plan disfuncționalitățile majore din cadrul Apelor Române, instituție pe care o descrie drept „în colaps”, marcată de politizare, lipsă de control real și decizii costisitoare pentru bugetul public. Cu doar 130 de inspectori pe teren din aproape 9.000 de angajați și cu sute de milioane de lei cheltuiți pe proiecte contestate, reforma devine, în viziunea ministrului, inevitabilă.
„Trebuie făcută o reformă uriașă la Apele Române. E o instituție cheie. Există, astăzi, inspectori-șefi care sunt puși pe 30 de zile, deci directori puși pentru 30 de zile din pix și, în 30 de zile, trebuie să vină din nou la directorul general să mai primească 30 de zile. Așa arată politizarea: mandate pe 30 de zile, pe semnătură, și asta se întâmplă de ani de zile. Este foarte clar că, în acest context, să nu ne mire dacă nu avem controale. Din aproape 9.000 de angajați, aproape 130 sunt inspectori de control pe teren. Activitatea principală a Apelor Române e să își facă lucrările de infrastructură, nu doar de control, dar 130 e un număr halucinant și arată că cineva a lucrat ani de zile să decimeze funcția de control a Apelor Române”, a spus Diana Buzoianu, conform Antena 3 CNN.
Ministrul a adăugat că a trimis Corpul de Control la Apele Române.
„Știți unde s-au umflat? În conducere. S-au creat posturi de 10-15 locuri, ca să existe șefi, și s-au luat oameni de pe teren și s-au dus cât mai departe de munca reală. Oamenii din teren muncesc pe salarii mizere, dar degeaba au ei în organigramă locuri vacante, că nu găsesc oameni. Așa arată imaginea unei instituții în colaps. (…) Am trimis Corpul de Control la Apele Române și așteptăm raportul. Legea a fost făcută foarte prost pe plaje, deci trebuie multe modificări. Plajele au fost lărgite. Dacă ne ducem în anumite zone, sunt câțiva kilometri de plajă ca să aibă cât mai mult de închiriat, și pentru lucrările astea trebuie să scoatem din bugetul național 500 de milioane în plus. Ce era mai important: lărgirea, ca să fie concesionată o plajă, sau să facem baraje?”, a afirmat Buzoianu.