14:25 Ministrul Muncii: PSD nu susţine creşterea vârstei de pensionare

blank
[post-views]

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, marţi, că PSD nu susţine creşterea vârstei de pensionare, pentru că pensia este un drept câştigat, după o viaţă de muncă şi de cotizare, el precizând că nu se ia în calcul aşa ceva, nu este niciun proiect şi nicio discuţie în legătură cu acest subiect, transmite news.ro.

”Nu, nu se ia în calcul aşa ceva, nu este niciun proiect şi nicio discuţie în legătură cu acest subiect şi Partidul Social Democrat nu susţine creşterea vârstei de pensionare pentru că pensia este un drept câştigat, după o viaţă de muncă şi de cotizare, nu ceva ce poate sau trebuie să fie amânat, nu este vreun privilegiu”, a spus Manole.

El a dat asigurări că ”nu există nicio discuţie şi niciun proiect în legătură cu acest subiect”. Manole a arătat că se bucură că premierul a nuanţat, în cursul dimineţii, declaraţia, ”spunând că această discuţie poate şi are loc în legătură cu pensiile ocupaţionale, discutând mai ales despre pensiile magistraţilor şi despre proiectul care este deja asumat de guvern, dar nu despre pensii în general”.

”Sunt aici ca să vă spun că, unu, Partidul Social Democrat nu susţine un astfel de demers, doi, nu există niciun proiect şi nicio discuţie în interiorul coaliţiei în legătură cu acest subiect şi trei, din motivele anterior exprimate, nu se va întâmpla aşa ceva. (..) Nu are sens să vorbim despre viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Cred că, în acest moment, este important să calmăm spiritele, să înţeleagă toţi cei care sunt aproape de vârsta de pensionare, după o viaţă de cotizare, că nu este niciun pericol în ceea ce priveşte perspectivele pentru ei şi nici pentru cei care urmează să lucreze în Europa”, a subliniat ministrul Muncii.

Guvernul a transmis, marţi, precizări, după ce premierul Ilie Bolojan a afirmat, într-un interviu televizat, că, dacă nu se creşte vârsta de pensionare, ”vom ajunge într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii”.

”Guvernul nu are în vedere şi nu discuta în acest moment posibilitatea creşterii vârstei standard de pensionare”, a transmis Executivul.

Potrivit oficialilor guvernului, ”în interviul de la TVR, premierul Ilie Bolojan s-a referit exclusiv la vârstă de pensionare a categoriilor cu statut special în această privinţă, deci la eliminarea excepţiilor de la vârstă standard”.

Luni seară, la TVR 1, premierul Ilie Bolojan a afirmat că ”avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa reală a muncii” şi ”că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare”.

”Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare în aşa fel încât, în intervalul 50-65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine s-o înlocuiască”, a declarat Bolojan.

Articole similare:

Conducerea Complexului Energetic Oltenia nu face niciun fel de comunicare publică privind soarta companiei și a celor...

[post-views]

Partidul condus de George Simion își continuă ascensiunea în opțiunile românilor, arată datele unui sondaj INSCOP Research...

[post-views]

În perioada următoare vor fi luate probe din grafitul de la Baia de Fier, pentru a se...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: