Cristi Rujan, senator PSD Gorj, a afirmat că reducerea posturilor din administrația publică nu poarte fi făcută oricum, pentru că sunt servicii la care nu se poate renunța. În plus, se întreabă ce o să se întâmple cu persoanele concediate, care cu greu își vor mai găsi loc de muncă.
“Reducerea posturilor în administrație nu se poate face oricum. Administrația publică locală nu funcționează ca o firmă. Dăm afară și vedem ce mai facem. Sunt servicii publice pe care trebuie să le oferi cetățeanului și la care nu ai cum să renunți. La primăriile mici, anumite sarcini vor trebui să fie preluate de cei care rămân, de la cei care vor pleca. Cum se va întâmpla acest lucru? Vor fi plătiți pentru ce vor avea în plus în fișa postului? Din punctul meu de vedere, mai întâi ar fi trebuit să fie stabilite principiile, în baza cărora ai putea să faci reducerea de posturi și disponibilizarea de personal, care să se raporteze la anumite repere certe, nu doar la un simplu procent. Trebuie, în primul rând, să te raportezi la populație, la situația economică și socială, la numărul de agenți economici, care ar putea să preia personalul care va pleca, la anumite specificități legate de demografie, sporul natural, particularitățile zonei, probleme sociale. Apoi, era necesar să fie stimulat și mediul privat, să preia această forță de muncă, prin scutirea de la plata impozitului pe venit, de exemplu. Este foarte greu ca o persoană să se mai angajeze după 50 de ani sau 55 de ani, mai ales dacă s-a specializat pe un anumit tip de contabilitate, să zicem. Unii o să ajungă șomeri și statul va cheltui cu plata indemnizației. Atunci, unde este economia pentru reducerea deficitului? Și cât se va reduce? Trebuie să fie luate măsuri, de impact, care au efect. De exemplu, o mai bună încasare a TVA și fiscalizarea tuturor activităților, pentru că sunt și cei care nu declară TVA și banii nu mai ajung la stat”, a declarat Rujan în presa locală.
Partidul Social-Democrat se opune reducerii posturilor din administrație cu 40-45%, așa cum a propus premierul Ilie Bolojan, avansând un procent de 25%. Discuțiile, în coaliție, ar urma să fie reluate la jumătatea acestei luni.