Alimpești: Constructorul și-a luat utilajele și a plecat

[post-views]

După câștigarea unei licitații pentru modernizarea drumurilor, în comuna Alimpești, constructorul și-a luat utilajele și a părăsit șantierul.

Drumurile urmau să fie modernizate cu finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Lucrările au fost realizate în proporție de 20%, banii de la guvern nu au mai venit, iar constructorul și-a luat utilajele și a plecat.

Pentru proiectul de reabilitare a drumurilor au fost alocate 18,5 milioane de lei, însă constructorul nu a mai primit bani din aprilie. Lucrările ar fi trebuit să fie gata la sfârșitul anului viitor.

Marian Cătălinoiu, reprezentant constructor: ”Noi am cerut, acum o săptămână, sistare de lucrare ca să nu ieșim din termenul contractual și, în momentul în care se prelungesc cele patru facturi, vom relua lucrările cu prelungirea de termen a contractului printr-un act adițional. 2 milioane de euro am băgat până acum în tot ce s-a lucrat”.

Dan Floarea, primarul comunei Alimpești: ”Aici e problema, pentru că întreruperea lucrărilor, fiind și drumuri în pantă, din cauza ploilor, drumurile se degradează și conservarea lor este imposibilă”.

În 4 ani, autoritățile au semnat contracte cu primăriile și consiliile județene, prin programul „Anghel Saligny”, de 45,8 miliarde de lei. O analiză Expert Forum arată că, până la jumătatea anului, guvernul a reușit să deconteze doar 19,5 miliarde de lei, iar, din cele aproximativ 5.000 de proiecte aprobate spre finanțare, doar 4% au fost duse la bun sfârșit, conform digi24.ro.

Articole similare:

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

[post-views]

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

[post-views]

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparenţă din partea companiei de...

[post-views]

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: