10:00 PNRR, resetat radical. 100 de jaloane şterse, miliarde direcţionate spre autostrăzi şi spitale

[post-views]

Guvernul a propus oficialilor de la Bruxelles eliminarea a peste 100 de ţinte şi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prioritizarea finanţării pentru mai multe proiecte de infrastuctură de transport rutier şi feroviar şi a proiectelor privind realizarea unor spitale, a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, arată bursa.ro.

Oficialul a precizat că propunerea guvernului Bolojan urmează să fie aprobată de ECOFIN în şedinţa din 10 octombrie, şedinţă ce iniţial fusese programată pentru ultima parte a lunii viitoare.

Dragoş Pîslaru: „Proiectele care vor fi scoase din PNRR vor fi finanţate din alte surse. Mă refer la proiectele al căror stadiu de realizare este situat între 1 şi 30%, care ar urma să fie finanţate din Fondul de Coeziune pe cadrul financiar european multianual 2021-2027, dar şi aici vor fi prioritizate cele privind infrastructura de transport şi infrastructura din sănătate. Proiectele care nu au fost demarate, se află în stadiu de 0%, deşi a fost semnat contractul de finanţare, nu vor mai fi făcute. Am avut o întâlnire, zilele trecute, la Bruxelles, cu Raffale Fitto, comisarul european pentru politica regională, care mi-a transmis că este de acord cu flexibilitatea privind anumite reajustări şi realocări pentru proiectele ce vor fără finanţarea pe care, iniţial, o aveau asigurată prin PNRR. Vorbim despre proiecte strategice, care au fost incluse în PNRR, şi care vor avea finanţare din Fondul de Coeziune. Suntem în proces de reaşezare a PNRR cu Comisia Europeană şi, deoarece infrastructura de transport rutier şi feroviar şi spitalele sunt elemente critice, există motive suficiente pentru alocarea unei finanţări europene în scopul finalizării unor proiecte-cheie. În acelaşi timp, vom accelera şi monitoriza investiţiile ce vor fi realizate din PNRR, unde ne dorim şi o simplificare masivă a ţintelor şi jaloanelor. Toate aceste lucruri au ca scop primirea pe PNRR şi pe Fondul de Coeziune a 15-17 miliarde euro până la 31 decembrie 2026, sume ce ar urma să fie trimise de Bruxelles după aprobarea de către ECOFIN în şedinţa din 10 octombrie a versiunii oficiale a PNRR pentru ultimul an de implementare.”

Articole similare:

Investiții în turismul gorjean. Un proiect de peste 8 milioane de euro avansează, anunță Agenția de Dezvoltare...

[post-views]

Percheziții, joi, la Târgu Jiu și Runcu, într-un dosar de camătă, șantaj, înșelăciune și proxenetism. Un bărbat,...

[post-views]

Diana Supermarket continuă dezvoltarea rețelei. A inaugurat, vineri, un nou magazin în municipiul Târgu Jiu. Situată pe...

[post-views]

Investitorii chinezi sunt așteptați la noi discuții, la Rovinari, pe tema deschiderii unui fabrici. Potrivit primarului Robert...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: