07:14 PSD propune un prag de 25% la reducerea posturilor din administraţia locală

[post-views]

PSD a transmis preşedintelui Nicuşor Dan, la consultările de la Cotroceni cu liderii coaliţiei, un document cu şase propuneri privind reforma administraţiei locale, potrivit HotNews.ro. Printre solicitări se află stabilirea unui prag de maximum 25% pentru reducerea posturilor, în timp ce premierul Ilie Bolojan insistă pentru o tăiere de 40%.

Social-democraţii cer ca procesul să fie „gradual, diferenţiat şi digitalizat” şi avertizează că actualele propuneri pot duce la blocaj administrativ, pierderi de fonduri europene şi inegalităţi regionale. Ei subliniază că, în unele judeţe precum Bihor, reducerea ar fi de doar 3%, în timp ce în Buzău, Galaţi sau Sălaj ar depăşi 20%, riscând să lase comunele mici fără funcţionari pentru servicii de bază.

În document, PSD mai propune crearea unui Indice de Eficienţă Administrativă care să combine date demografice, economice şi instituţionale, lansarea unui program naţional de digitalizare a serviciilor publice şi stimularea cooperării intercomunale pentru gestionarea serviciilor costisitoare. Totodată, social-democraţii cer declanşarea unei dezbateri privind comasarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale sub un anumit prag de populaţie şi asigurarea transparenţei şi a protecţiei sociale pentru personalul vizat de restructurări, prin mobilitate, reconversie şi formare.

Întâlnirea de la Cotroceni a durat aproape trei ore, iar liderii coaliţiei au convenit să ajungă la un consens asupra reducerilor din administraţie până la jumătatea lunii septembrie.

Articole similare:

Guvernul a adoptat, luni, hotărârea iniţiată de Ministerul Finanţelor pentru continuarea programului ”Noua Casă” în acest an,...

[post-views]

Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, se întreabă, cu o zi înainte de votul din parlament pe...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: