10:09 Deputat: Nu vom permite ca interese meschine să lase Gorjul fără investiții benefice oamenilor

[post-views]

Consiliul Județean Gorj, împreună cu Ministerul Mediului, Ministerul Energiei și compania Hidroelectrica, a depus în instanță o cerere de intervenție accesorie în sprijinul continuării proiectului „Amenajarea Hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Bumbești–Livezeni”. Demersul vine în contextul în care Asociația Bankwatch România a contestat în instanță acordul de mediu emis la începutul anului, document care permitea reluarea lucrărilor la acest obiectiv energetic, major pentru Gorj, anunță deputatul Claudiu Manta, vicepreședinte PSD Gorj.

”Este un obiectiv strategic, în a cărui salvare m-am implicat, direct în urmă cu câțiva ani și care, după mai bine de două decenii de blocaje, avea șansa de a se finaliza. Proiectul a început în 2008 și a fost blocat în 2017, deși lucrările erau realizate în proporție de 87%. În 2021, parlamentarii PSD au susținut și votat legea care permite reluarea investițiilor, în care statul român a investit deja milioane de euro. Anul trecut, am participat activ la dezbaterile publice pe această temă, alături de instituții publice, ONG-uri de mediu și reprezentanți ai societății civile, susținând nevoia de a continua acest proiect important. Nu ne oprim aici și nu vom permite ca interese meschine să lase Gorjul fără investiții benefice oamenilor. Înțelegem rolul ONG-urilor de mediu și recunoaștem dreptul de a contesta. Dar când acestea se opun unor investiții de interes național, folosindu-se de motive inventate, nu putem să nu ne întrebăm dacă scopul real este protejarea mediului sau blocarea dezvoltării unei comunități sau a unei țări întregi” afirmă Manta.

Articole similare:

Guvernul a adoptat, marţi, într-o şedinţă extraordinară, semnarea Acordului de împrumut (Instrumentul „Acţiunea pentru securitatea Europei” –...

[post-views]

Primăria Baia de Fier luptă în instanță pentru a recupera rețeaua de alimentare cu apă de la...

[post-views]

Ponderea TESA este foarte mare raportat la restul salariaților din Complexul Energetic Oltenia, iar administrația va lua...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: