09:45 Festival anulat din lipsa banilor

09:45
[post-views]

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a anunțat oficial că ediția din 2025 a Festivalului Transhumanței, de la Novaci, nu va mai avea loc.

”Festivalul Transhumanței la Novaci– ediția 2025 nu va mai avea loc.

Primăria și Consiliul Local Novaci, împreună cu partenerii instituționali – Casa de Cultură Novaci și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj – anunță că, în contextul economic actual, anul acesta nu va fi organizată prima ediție a Festivalului Transhumanței în Parâng. Evenimentul era dedicat tradițiilor pastorale din orașul Novaci și zona montană Parâng și celebra obiceiul străvechi al transhumanței, recent inclus în Patrimoniul Imaterial UNESCO.

Autoritățile locale din Novaci anunțau, în primăvara acestui an, că vor promovarea unui turism cultural sustenabil, menit să sprijine dezvoltarea economică a comunității și conservarea tradițiilor autentice. Prin intermediul acestui festival, Novaciul își dorea să devină un punct de atracție pentru iubitorii de cultură tradițională, iar regiunea să își deschidă noi oportunități de colaborare la nivel național și internațional.

Deși ediția din acest an nu va avea loc, organizatorii își propun ca în 2026 să găsească fondurile necesare pentru a organiza Festivalul Transhumanței” a transmis CJCPCT Gorj.

Articole similare:

Nicușor Dan ar pregăti o nouă propunere de premier. Această variantă ar putea împăca toate formațiunile „pro-europene”....

[post-views]

Trei proiecte, finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, cu o valoare totală de aproape 4,7...

[post-views]

O atenționare cod galben este valabilă din seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 21:00,...

[post-views]

”Odiseea” regizată de Christopher Nolan, a depășit pragul de 1 miliard de dolari la box-office-ul internațional, devenind...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: