Doi cetățeni din Republica Serbia, de 35 respectiv 41 de ani, aflați pe un motociclu, au ajuns la spital în urma unui accident petrecut, miercuri, pe raza comunei Bumbești-Pițic.
„La data de 20 august 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 67-Bumbești-Pițic, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 77 de ani, din Bumbești-Pițic, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bumbești-Pițic, ar fi efectuat un viraj la stânga, intrând în coliziune cu un motociclu care circula din direcția orașului Râmnicu Vâlcea către Târgu Jiu. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului motociclului, în vârstă de 41 de ani și a unei pasagere, de 35 de ani, ambii din Republica Serbia, aceștia fiind transportați cu ambulanța la Spitalul Târgu Cărbunești, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate” anunță Poliția Gorj.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând să le fie prelevate mostre de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.