08:21 Primarul din Mangalia, reținut pentru mită

blank

Primarul liberal al Mangaliei a fost reținut pentru 24 de ore. Procurorii anticorupție suspectează că edilul Cristian Radu a luat mită de peste 500 de mii de euro pentru eliberarea unor autorizații de construcție.

După ore întregi de audieri la DNA Constanța, edilul a fost reținut pentru 24 de ore. În schimbul banilor, el ar fi eliberat documentațiile necesare pentru ca unele construcții să intre în legalitate. Anchetatorii au făcut percheziții atât la casa primarului, cât și la primărie, dar și în alte trei locații. Apoi, a fost dus la DNA Constanța, arată TVR Info.

Cinci percheziții au făcut procurorii DNA încă de la primele ore ale dimineții de miercuri, după ce timp pe aproape un an au monitorizat activitățile primarului din Mangalia, Cristian Radu. Liberalul, care conduce de peste 12 ani municipiul, este bănuit că ar fi primit mită de peste o jumătate de milion de euro.

El a fost adus de anchetatori la primărie, unde aceștia au verificat mai multe documente.

Suspectat în acest dosar e și administratorul public din Mangalia. Totul ar fi început, conform unor surse judiciare, anul trecut, când Doru Colgiu, fost manager al societății de termoficare Goldterm Mangalia, considerat mâna dreaptă a primarului, a fost prins în flagrant de procurorii DNA Constanța în timp ce primea bani de la un agent economic.

În autoturismul lui, anchetatorii au găsit 60.000 de lei, sumă ce ar fi reprezentat mită pentru obținerea de autorizații în sezonul estival.

În declarațiile date procurorilor anticorupție, Colgiu ar fi spus că o parte semnificativă din bani ajungeau la primarul Cristian Radu. Iar, în perioada 2022-2024, Colgiu ar fi făcut comenzi online în valoare de aproximativ 36.000 de euro pentru achiziționarea de haine destinate primarului Cristian Radu, potrivit unui proces-verbal al DNA din 30 septembrie 2024, citat de presa din Constanța.

Cristian Radu e primar în Mangalia din 2012 și se afla la al patrulea mandat. Și nu este la prima întâlnire cu procurorii DNA. El a fost trimis în judecată din 2023 pentru abuz în serviciu, cu un prejudiciu de aproape 14 milioane de lei.

Articole similare:

La protestul de miercuri, de la Târgu-Jiu, au fost prezenți și angajați ai Minprest Rovinari, societate în...

[post-views]

S-a cerut demisia premierului Ilie Bolojan, la protestul cu sute de salariați, din diferite sectoare de activitate,...

[post-views]

Doi cetățeni din Republica Serbia, de 35 respectiv 41 de ani, aflați pe un motociclu, au ajuns...

[post-views]

USR este copilul răsfățat al coaliției de guvernare, spune deputatul PSD Claudiu Manta. ”La cei de la...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: