După ultimele autorizații eliberate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), puterea instalată în parcuri fotovoltaice a depășit-o pe cea din centralele pe cărbune și din centralele pe gaze, conform ultimelor date ale Autorității, arată e-nergia.ro.
Datele ANRE în timp real referitoare la puterea instalată în sistemul energetic național pe tip de resursă arată că parcurile fotovoltaice au ajuns la o putere de 2.765 MW în România. Cu acest nivel, solarul este, în termeni de putere instalată, a treia sursă de generare de energie electrică a țării, după eolian și centralele hidroelectrice.
Fotovoltaicul a depășit așadar, în termeni de putere instalată, centralele pe cărbune (2.762 MW putere instalată) și centralele pe gaze (2.744 MW putere instalată). Și, cu siguranță, cifra din dreptul solarului va crește, în condițiile în care sunt în proiect, în diverse faze (iar unele foarte avansate) alte sute bune de MW în parcuri fotovoltaice, fără să mai vorbim despre proiectele calificate la cele două licitații pe schema Contractelor pentru Diferență (CfD), care însumează aproape 2.000 MW.
Dacă se socotește și capacitatea instalată din micile centrale nedispecerizabile ale celor peste 200.000 de prosumatori, care este de 2.726 MW (date ANRE comunicate luna trecută), ar rezulta o capacitate totală în solar în România de peste 5.400 MW, ceea ce ar califica solarul (parcuri și prosumatori) drept a doua sursă de energie a țării în termeni de putere instalată, după centralele hidroelectrice.
Câtă energie s-a produs în România pe fiecare sursă
Datele referitoare la puterea instalată nu trebuie confundate cu producția efectivă, factorul de capacitate fiind mult mai mic în cazul solarului față de tehnologiile clasice de generare, din motive evidente.
În primul semestru al acestui an, potrivit datelor Transelectrica, parcurile eoliene și fotovoltaice (în total spre 5.900 MW putere instalată acum) și micile capacități pe biomasă au produs 4,6 TWh de energie electrică, adică aproape 19% din totalul la nivel național. Cam la fel ca cele două unități nucleare de la Cernavodă (4,7 TWh la 1.400 MW instalați). Hidrocentralele au produs 6,4 TWh (la aproape 6.700 MW putere instalată iar termocentralele au fost prima sursă de generare de energie a țării, cu 7,5 TWh la o putere instalată cumulată de 5.500 MW (cărbune și hidrocarburi).