09:45 Candidat-surpriză la Primăria Capitalei. Fostul acționar de la Universitatea Craiova vrea să intre în cursă

[post-views]

Gigi Nețoiu, fostul patron de la Universitatea Craiova și Dinamo, a anunțat că intenționează să candideze la alegerile pentru Primăria Bucureștiului.

”Având în vedere evenimentele care s-au derulat, din noiembrie anul trecut şi până acum, eu cred cu convingere că lucrurile merg într-o direcție greșită! La fel de bine, sunt convins că partidele şi-au ratat ţelul pentru care au fost create, acela de a reprezenta interesele oamenilor. Am văzut cu toții, zilele trecute, după ce l-au arestat pe Piedone şi i-au dat interdicţie, a doua zi, imediat, au apărut ştirile cum că domnul Nicuşor Dan l-a ales pe domnul Drulă următorul primar. Din câte ştiu eu, în România, nu suntem monarhie, unde să ne alegem moştenitorii”, a declarat Nețoiu pentru Fanatik.ro.

”L-am văzut pe domnul care a fost la Ministerul Energiei, dl. Burduja, deja se gândesc cum cele patru partide să îşi aleagă un candidat comun. Să nu vină suveraniştii, să nu vină extremiştii. Mai aveau puţin să spună să nu vină extratereştrii…Cu o strângere de inimă vă mărturisesc: locuiesc în Bucureşti din 1980 şi suntem singura capitală europeană care nu avem încă o centură a Bucureştiului. Traficul este infernal, nu se poate să faci câţiva kilometri într-o oră şi ceva! Iar aceasta este una din problemele, dintre sute de probleme, cu care bucureșteanul de rând a fost amăgit de ani de zile. Vreau să punctez foarte clar. Degeaba promiţi, teoretic, că faci ceva şi după ce eşti ales reprezinţi numai interesele partidelor care te-au susţinut. Am văzut la alegerile prezidenţiale, cei de la USR l-au susţinut pe Nicuşor Dan şi, acum, vor să fie recompensați cu tot felul de funcţii, de ministere. Ar fi fost foarte bine dacă aveau experienţă, expertiză şi făceau ceva şi pentru oameni. A venit momentul să nu ne mai ferim de oameni! A venit momentul să încercăm să trecem şi la fapte. La teorie, toţi suntem foarte buni”, a mai declarat Nețoiu.

„De ce am luat decizia să candidez pentru Primăria Capitalei? Domnul Nicuşor Dan spunea, înainte de alegerile de la primărie, că dorește cu ardoare să-şi continue proiectele. Din păcate, bucureştenii nu văd nimic! Primăria a fost doar o rampă de lansare ca să meargă spre cea mai înaltă funcţie din țară. Nu ştiu dacă bucureştenii au fost mulţumiţi de ce a făcut, dar faptul că ai plecat şi le-ai promis tot felul de proiecte să le fie mai bine şi după doar câteva luni de zile i-ai abandonat, personal cred că nu-i un lucru normal”, a declarat omul de afaceri.

„Cu regret vă zic, Bucureştiul a ajuns să fie al cincilea sau al şaselea din ţară. Oraşe precum Clujul, Oradea, Craiova, Brașov, au ajuns mult mai bine cotate, iar viaţa oamenilor este la un nivel calitativ net superior celei din Bucureşti. Sper din tot sufletul, cu experienţa mea – am făcut de curând 66 de ani – să mă pun în slujba lor şi să încercăm împreună să facem ceva şi pentru oamenii din Bucureşti. Cei care m-au cunoscut şi care au fost lângă mine ştiu că mereu am construit, am fost acţionar la fabrici cu mii de angajaţi, cunosc la fel de bine că atunci când am intrat într-un proiect am vrut să fiu mereu pe primul loc!” a mai declarat afaceristul.

Gigi Nețoiu a fost condamnat definitiv în martie 2014 de Curtea de Apel București la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în „Dosarul Transferurilor”, în care a fost găsit vinovat de fapte precum înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul estimat se ridica la 1,5 milioane de dolari cauzat statului și 10 milioane de dolari către cluburi de fotbal.

El a executat aproximativ 1 an și 10 luni din pedeapsă și a fost eliberat condiționat, pe 23 decembrie 2015.

Articole similare:

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România a decis, marţi, în unanimitate, să îşi menţină decizia anterioară de...

[post-views]

Restricții de circulație, vineri și sâmbătă, pe Transalpina (DN67C) pentru desfășurarea competiției „Transalpina Challenge” 2026. ”În perioada...

[post-views]

”PNL este un partid istoric, asta ne obligă. Nu putem să luăm decizii sub imperiul emoțiilor. Trebuie...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: