08:55 Primul tren modernizat cu bani din PNRR

08:55
[post-views]

Primul tren modernizat cu bani din PNRR a plecat din Gara de Nord către Constanţa. Trenul este dotat la cele mai înalte standarde, iar reprezentanţii CFR Călători au transmis că modernizările nu se opresc aici, arată antena3.ro.

Noile vagoane, modernizate la Paşcani, beneficiază de scaune mult mai confortabile, prize de încărcare normale, prize cu porturi USB şi prize cu porturi USBC. Călătorii au parte şi de un sistem multimedia. Un sistem care le oferă câteva informaţii de bază legate de poziţia în care se află trenul pe traseu, temperatura de afară, dar şi temperatura din vagon.

Vagoanele dispun şi de spaţii pentru cei care vor să îşi ia bicicletele în călătorie, dar şi lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Ada Meseșan, purtător de cuvânt al CFR Călători: „Avem acest prim tren. O locomotivă şi patru vagoane. Mai sunt încă 7 vagoane şi mai aşteptăm încă 3 locomotive stabilite în scurt timp. E vorba de 139 de vagoane şi 70 de locomotive. 55 cum este aceasta şi 20 cu baterii electrice specifice manevrelor care se fac în depouri.”

Anul acesta, CFR Călători are în plan să introducă astfel de trenuri şi către alte oraşe din ţară precum Braşov, Timişoara, Galaţi sau Cluj Napoca.

Articole similare:

Încă 18 de milioane de euro, fonduri europene, vor fi investite în sistemul educațional din municipiul Târgu...

[post-views]

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, cere măsuri urgente pentru scăderea prețurilor la carburanți, pe fondul majorărilor...

[post-views]

Gorjenii se pot programa la Ambulatoriul Integrat – Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Județean de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: