Biroul Politic Național al PNL a aprobat, în ședinta de duminică, începerea negocierilor pentru fuziunea prin absorbție a partidului Forței Dreptei, iar Ilie Bolojan și Ludovic Orban au susținut, miercuri, o conferință de presă comună prin intermediul căreia au anunțat că au stabilit ca, până la începutul lunii decembrie, să finalizeze negocierile de fuziune. Pe 23 noiembrie 2021, Orban şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal, împreună cu alți 15 liberali care s-au dezafiliat din grupurile parlamentare liberale, pe fondul conflictului cu noua conducere a partidului, dar și a dezacordului privind alianța PNL-PSD, susținută la acel moment de Klaus Iohannis, arată gândul.ro. Acum, după aproape 5 ani, Ludovic Orban revine în PNL. Ilie Bolojan i-a urat ”Bine ai revenit acasă”.
Ilie Bolojan: ”Avem nevoie de reforme profunde. Aceste reforme înseamnă să avem un stat care nu-și mai risipește banii, un stat care combate privilegiile și nedreptățile, un stat în care se poate prospera. Pentru asta nu este suficient doar să facem o fuziune sau o alianță politică. Ne propunem să aducem împreună toate organizațiile și oamenii competenți, care vor să lupte pentru România modernă. Asta ne propunem și ceea ce se întâmplă în această perioadă este un prim pas. Vedem că există o axă PSD-AUR, care continuă să captureze instituțiile statului și urmărim să oferim o alternativă serioasă. Pentru aceasta, am stabilit că, până la începutul lunii decembrie, vom finaliza negocierile de fuziune. Și, cel mai târziu în primul trimestru al anului viitor, vom parcurge procedurile statutare, Consilii Naționale și Congrese, pentru a încheia acest proiect politic și pentru a continua construcția începând cu prima parte anului viitor pentru o forță politică și pentru o ofertă bazată pe competență, pe oameni profesioniști, pe soluții corecte pentru România. Îi mulțumesc domnului Ludovic Orban și colegilor. Bine ai revenit acasă!”
La rândul său, Orban a transmis că Ilie Bolojan a așezat Partidul Național Liberal ”acolo unde îi este locul” și a punctat că actuala colaborare pe care o are cu președintele partidului îi oferă garanția deplină că PNL a revenit ”pe poziția normală”
Ludovic Orban: ”Vreau doar să readuc aminte că cei mai mulți membri ai Forța Dreptei sunt liberali, care au plecat atunci când Klaus Iohannis a impus conducerii PNL o decizie total potrivnică. Este vorba de impunerea guvernării cu PSD și a unui proiect de coabitare politică care, din păcate, a avut efecte nocive. Astăzi, nu mai există niciun motiv pentru ca noi să nu revenim acasă, alături de Ilie Bolojan și de echipa sa. Colaborarea pe care am avut-o cu președintele PNL îmi oferă garanția deplină că PNL a revenit pe poziția normală, corectă și serioasă de reprezentare a alegătorilor care își doresc o Românie democratică, care să ofere celor care vor să câștige cinstit și să-și realizeze destinul posibilități de afirmare. Astăzi, Ilie Bolojan și echipa de conducere a PNL au așezat Partidul Național Liberal acolo unde îi este locul. Decizia noastră exprimă încrederea deplină în proiectul lansat de Bolojan.”