16:45 FTJ: A fost publicat ghidul pentru microîntreprinderi

16:45
[post-views]

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă, a publicat, miercuri, 16 aprilie 2025, Ghidul Solicitantului ,,Intervenții care sprijină dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă” din cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027, Prioritățile 1-6: Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ, anunță Consiliul Județean Gorj.

Apelul de proiecte este destinat solicitanților care se încadrează în categoria microîntreprinderi, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile Anexei I Definiția IMM-urilor la Regulamentul (UE) 2014/651 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările si completările ulterioare.

Județul Gorj beneficiază de o alocare financiară de 49.306.293 de euro în cadrul acestui apel.

Apelul de proiecte oferă sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor. Pe lângă elementele legate de dezvoltarea activității economice a microîntreprinderilor, proiectele implică măsuri de creare a locurilor de muncă durabile, inclusiv calificarea, recalificare, perfecționarea, specializarea persoanelor afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic.

În cadrul apelului care urmează să fie lansat, alocările sunt compuse din contribuția Fondului pentru Tranziție Justă (85%) și contribuția de la bugetul de stat (15%).

Perioada de implementare a activităților proiectului nu trebuie să depășească 31 decembrie 2029.

Perioada de depunere a cererilor de finanțare, în sistemul informatic MySMIS 2021/SMIS2021+ este, de la 01.07.2025 până la 01/09/2025, ora 23:30.

Autoritatea de management poate prelungi termenul de depunere în funcție de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.

Apelul de proiecte este unul de tip competitiv, cu termen limită de depunere.

Mai multe detalii se regăsesc accesând următorul link: https://www.cjgorj.ro/ghiduri_apeluri_ptj/

Articole similare:

Biroul Politic Național al PNL a aprobat, în ședinta de duminică, începerea negocierilor pentru fuziunea prin absorbție...

[post-views]

Deputatul USR Radu Miruță, fost ministru al Apărării, a depus un proiect de lege pentru actualizarea pensiilor...

[post-views]

Se merge pe improvizații, iar grupul de la Turceni va intra mereu în avarie, declară Constantin Crețan,...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 11 noiembrie 2026. Invitați: Ion Ișfan și Ion Tudor

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: