11:11 Verificări în gări și-n trenuri

[post-views]

În perioada 7 – 8 aprilie 2025, polițiștii biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au acționat pentru prevenirea și combaterea criminalității în transportul feroviar, în cadrul acțiunii „Crime Prevention Week RAW”, desfășurată la nivel european, sub egida RAILPOL, anunță IPJ Gorj.

La acţiune au participat poliţişti și angajați ai companiilor de transport feroviar, care au efectuat verificări în 6 de stații de cale ferată, 17 de trenuri de călători și 4 trenuri de marfă.

Au fost legitimate 48 de persoane, nefiind depistate persoane urmărite sau migranți cu ședere ilegală.

De asemenea, au fost verificate 3 de centre de colectare de metale feroase și neferoase, iar gestionarii acestora au fost instruiți cu privire la obligațiile de a înscrie corect datele persoanelor care predau astfel de materiale și de a anunța de îndată Poliția Transporturi, în cazul în care cineva intenționează să valorifice obiecte provenite de la calea ferată.

Polițiștii au aplicat 15 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.700 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale.

Articole similare:

Președintele Karol Nawrocki a lansat o inițiativă de organizare a unui referendum național privind continuarea implementării politicilor...

[post-views]

Refacerea fostei coaliții de guvernare rămâne principala variantă pentru formarea noului Executiv, însă este nevoie de un...

[post-views]

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, transmite, joi, că „apocalipsa economică promisă nu a venit”, după moțiunea de cenzură...

[post-views]

12,5 kilometri de drumuri comunale au fost asfaltați la Baia de Fier, prin Compania Națională de Investiții....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: