Junioarele lui Enache, deplasare la Bistrița pentru meciurile din Turneul Semifinal 2 Valoare

[post-views]

Echipa de handbal feminin Junioare 1 a CSM Târgu Jiu s-a deplasat la Bistrița, pentru meciurile din Grupa a 4-a din Turneul 2 Semifinal Valoare din actualul sezon al Campionatului Național. Turneul se desfășoară în perioada 4-6 aprilie. Gorjencele vor o calificare în primele 8 echipe din țară, la Turneul Final.

Cele mai bune 16 echipe din țară la nivel de junioare 1, împărțite în 4 grupe, se confruntă, în acest weekend, la Bistrița, Târgu Mureș, Mioveni și Plopeni. Printre aceste echipe se află și CSM Târgu Jiu, care a fost repartizată în Grupa 4, alături de ACS Transilvania Brașov, CSS 2 Baia Mare și CS Gloria Bistrița. Meciurile din Grupa a 4-a se vor disputa în Polivalenta de la Bistrița. Primele două echipe din fiecare grupă vor merge la Turneul Final, între cele mai bune 8 echipe din țară.

Handbalistele lui Andrei Enache încep turneul vineri, cu un meci împotriva brașovencelor de la ACS Transilvania Brașov. Sâmbătă, 5 aprilie, CSM Târgu Jiu întâlnește CSS 2 Baia Mare, o echipă care vine dintr-un centru handbalistic puternic. Duminică, în ultimul meci al turneului, CSM Târgu Jiu va juca cu echipa gazdă a turneului, CS Gloria Bistrița. Gorjencele au un ascendent moral foarte bun, după 3 victorii înregistrate la Turneul 1 Semifinal.

Andrei Enache, antrenor junioare 1 CSM Târgu Jiu: ”Va fi un turneu extrem de dificil, unde vom întâlni adversari foarte valoroși. Mergem acolo cu mare încredere și cu convingerea că vom face tot ce ține de noi pentru a arăta ca o adevarată echipă.”

CSM Târgu Jiu: Daria Dumitru, Raluca Chiriac, Rebeca Rasoveanu, Minodora Ancuța, Alesia Cismașu, Cristina Chirea, Vanesa Podărița, Elena Bușe, Rebeca Sucălescu. 

Articole similare:

Președintele Karol Nawrocki a lansat o inițiativă de organizare a unui referendum național privind continuarea implementării politicilor...

[post-views]

Refacerea fostei coaliții de guvernare rămâne principala variantă pentru formarea noului Executiv, însă este nevoie de un...

[post-views]

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, transmite, joi, că „apocalipsa economică promisă nu a venit”, după moțiunea de cenzură...

[post-views]

12,5 kilometri de drumuri comunale au fost asfaltați la Baia de Fier, prin Compania Națională de Investiții....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: