Accident rutier, marți după-amiază, în cartierul Bârsești al municipiului Târgu-Jiu, provocat de un șofer, de 20 de ani, din Curtișoara. Patru persoane, inclusiv un minor, au fost transportate la spital în urma impactului dintre două autoturisme.
„Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza municipiului Târgu-Jiu, în care au fost implicate doua autoturisme. S-au deplasat la fața locului echipajele de pompieri cu o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și doua ambulanțe SAJ Gorj. În urma accidentului, au rezultat 4 victime ( 3 adulți și 1 minor) cărora li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la UPU Târgu-Jiu pentru investigații medicale amănunțite” a comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
”La data de 1 aprilie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați printr-un apel de tip E-Call despre faptul că în localitate a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Rutier a reieșit faptul că un bărbat, de 20 de ani, din Curtișoara, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Târgu Jiu către Bârsești, ar fi efectuat manevra de virare spre stânga pentru a pătrunde în curtea unui imobil, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 53 de ani, din București, care circula din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor doi pasageri, de 50 și 13 ani din cel de-al doilea autoturism. Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare sunt efectuate cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului” transmite Poliția Gorj.