16:09 România a preluat aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova

[post-views]

Două treimi din totalul importurilor de gaze ale Republicii Moldova, în primele 9 luni ale anului au provenit din România, de la cei doi mari producători, Petrom și Romgaz, potrivit datelor celui mai mare trader din vecini, Energocom, arată profit.ro.

În prezent, după cum arată datele interactive Transgaz, importurile Moldovei din România sunt de circa 3 milioane de metri cubi zilnic, ceea ce, extrapolând la consumul anual al vecinilor (1 miliard mc) ar însemna că tot necesarul de gaz al Moldovei este asigurat de România. Această cantitate de 3 milioane de metri cubi poate să nu fie exclusiv export propriu-zis de gaz românesc, ci vecinii pot extrage chiar gazul lor, pe care l-au stocat tot sezonul cald, pentru că România le-a oferit și capacitate de stocare în depozitele sale subterane. Operatorul de sistem din RM, care este controlat tot de Transgazul românesc, primește doar nominalizările de capacitate, nu și proveniența gazului. Este însă de presupus că acest gaz, ce pleacă pe sub Prut, pe gazoductul Iași – Ungheni, este atât gaz românesc, cât și gaz pe care moldovenii l-au cumpărat anterior.

Grosul cantităților importate este revândut furnizorului local Moldovagaz, controlat de rușii de la Gazprom. Gazul este de proveniență românească, însă vândut în final de o firmă a rușilor.

Articole similare:

PNL a criticat, sâmbătă, modul în care s-a desfășurat procedura în dosarul soluționat de Tribunalul Ilfov, în...

[post-views]

Noua conducere a Complexului Energetic Oltenia a convocat, pentru data de 30 iunie, ședința comisiei mixte administrație...

[post-views]

Autoritățile locale au amenajat, în cele mai aglomerate zone din municipiu, puncte de prim ajutor unde trecătorii...

[post-views]

Meteorologii au extins sâmbătă Codul roșu de caniculă. Duminică, 16 județe vor fi sub avertizare Cod roșu....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: