Târgu-Cărbunești: Datoriile spitalului, reduse la jumătate

Spitalul de la Târgu-Cărbunești a început să se redreseze din punct de vedere financiar.

În ultimele luni, datoriile au scăzut la jumătate, de la peste 5 milioane de lei, la circa 2,2 milioane de lei, spune primarul Dănuț Birău. Asta datorită creșterii veniturilor și reducerii costurilor cu întreținerea.

În luna aprilie, managerul unității medicale, Sorin Mehedințu, declara, în presa centrală, că salariile consumă 99% din buget și că există riscul falimentului. Datoriile spitalului ajungeau atunci la 1,2 milioane de euro.

Dănuț Birău afirmă că au fost finalizate lucrările de construcție a unui nou corp pentru secțiile de Cardiologie, Pneumologie și Medicină Internă, proiect de 1,5 milioane de euro finanțat de Compania Națională de Investiții, iar, după data de 15 august, va intra în circuit. Primarul din Târgu-Cărbunești așteaptă, de asemenea, demararea de către CNI a lucrărilor de extindere a secțiilor Chirurgie și Psihiatrie.

Articole similare:

Ludovic Orban ar putea face parte din Administrația Prezidențială, au precizat, miercuri, surse politice, citate de agerpres.ro....

Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), construiți de UMB, vor fi dați în...

Prima turbină eoliană de 6,4 MW din România a fost instalată în parcul eolian VIFOR din Buzău....

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: