15:09 Se reia traficul pe Valea Oltului cu două zile mai repede

15:09
[post-views]

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat reluarea traficului rutier pe Valea Oltului începând de miercuri, 7 august, ora 20.00. Oficialul spune că a luat decizia după ce compania turcă a anunțat că termină lucrările cu două zile mai repede față de termenul oficial. Defrișările au fost necesare viitoarei construcții a autostrăzii Sibiu-Pitești.

”Am primit de dimineaţă înştiinţare din partea companiei turce că termenul de 9 august, adică peste două zile, când trebuia să fie dată în circulaţie Valea Oltului, redeschisă pe perioada zilei, se devansează. Lucrările s-au terminat şi, din această seară, de la ora 20:00, va fi dată în circulaţie, cu două zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, a anunţat Sorin Grindeanu, miercuri după-amiază, în timpul unei vizite în judeţul Buzău, pe şantierul autostrăzii.

El a mulţumit Guvernului pentru sprijinul pe care i l-a acordat în luarea unei astfel de decizii.

”Ţin să mulţumesc, în primul rând, suportului avut de la Guvern, pentru că dacă nu aveam suportul primului ministru era foarte greu să fac faţă la tot felul de deştepţi care în această perioadă încercau să ne explice cum se pot face altcumva lucrurile. Având suportul primului ministru şi al specialiştilor, am mers mai departe”, a adăugat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mulţumit şi românilor şi firmei care lucrează pe Valea Oltului, arătându-se ”mulţumit de cum au lucrat”.

Articole similare:

Cultura gorjeană este în doliu. Reputatul scriitor, filozof, estetician, poet, istoric și critic de artă, folclorist, ziarist,...

[post-views]

Premierul și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, a anunțat, sâmbătă, că a semnat ordinele pentru lansarea...

[post-views]

Apargeio Gorj informează utilizatorii că luni, 20 iulie 2026, cu ocazia Zilei Gospodarului, zi profesională dedicată angajaților...

[post-views]

Locuitorii și industria din Vâlcea și Gorj mai au de așteptat aproximativ un an și jumătate până...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: