Eduard Lădaru a lansat un atac dur la adresa Luminiței Popescu, unul dintre cei 7 supraveghetori de la Complexul Energetic Oltenia, rector al Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. �
”Luminița Popescu este o rușine pentru Complexul Oltenia! Nu-și îndeplinește atribuțiile în ceea ce -i privește pe cei din directorat” a comentat consilierul local AUR în emisiunea Interviurile Infinit FM, în contextul în care cei 124 de angajați, ce fuseseră puși pe liber la 1 iulie când le-au încetat contractele pe perioadă determinată, au revenit în minerit și energie după 4 zile de greva foamei.
Lădaru a acuzat liderii PSD și PNL că ”joacă alba-neagra” cu compania energetică.
Lădaru a criticat Consiliul de Supraveghere al CEO pentru faptul că nu ia măsuri cu directoratul, pentru ”anomaliile juridice” care se întâmplă în companie. �
Eduard Lădaru crede că interesul politicienilor este acela de a obține bani europeni pentru a-și face parcuri fotovoltaice, de aceea vor să închidă energia pe cărbune. �