Spitalul din orașul Novaci a fost dotat cu un aparat RMN nou.
„Achiziționarea unui aparat RMN la Spitalul din Novaci a fost asigurată de Ministerul Sănătății! Este o investiție importantă în modernizarea infrastructurii medicale din județul Gorj, care va permite pacienților să beneficieze de investigații imagistice performante. Felicitări autorităților locale pentru implicare și mulțumiri domnului ministru Alexandru Rogobete pentru susținerea oferită în acest demers, dar și în alte proiecte de anvergură destinate Gorjului. Investițiile în sănătate înseamnă respect pentru oameni, acces mai bun la servicii medicale și șansa unui diagnostic rapid și precis! Continuăm să susținem dezvoltarea și modernizarea sistemului sanitar din județul Gorj” a notat deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, pe Facebook.

