Călin Geogescu încearcă, din nou, să iasă din arest

09:34
[post-views]

Călin Georgescu a fost adus, joi dimineața, la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar, transmite Agerpres.

Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

De atunci, el a încercat să scape de arest obținând decizii favorabile la tribunal, toate fiind întoarse ulterior de magistrații de la Curtea de Apel București.

Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de omul de afaceri Răzvan Leu. Acestuia i s-a propus să se implice într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția.

Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de un milion de euro, din care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale.

Victima a fost convinsă apoi să mai transfere 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.

Articole similare:

DOMARCONS SRL a finalizat o investiție de peste 17,4 milioane de lei, prin Programul Tranziție Justă, pentru...

[post-views]

Autoritățile locale din comuna Turburea nu vor lăsa nemarcată Ziua Națională a României. Primarul Ion Bîrcă a...

[post-views]

Deputatul PNL Ionuț Stroe, fost ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Orban, a oferit primele explicații,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: