Energia pe cărbune, ”eliminată complet la finalul lui 2029”. ”Alte state nu au fost atât de ambițioase ca noi”

09:01
[post-views]

Există deschidere, la nivelul Comisiei Europene, privind prelungirea planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, dar compania va trebui transformată într-una cu surse regenerabile, stocare, parcuri fotovoltaice, cogenerare și, în cele din urmă, producție din gaz natural, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la Profit Energy Forum. Bușoi a subliniat că investiția pe gaz de la Ișalnița va trebui înlocuit cu un alt tip de investiție, ”mai pe placul” Comisiei și finanțatorului, BEI.

”Există deschidere la nivelul Comisiei Europene. Sigur că urmează să primim și răspunsuri formale, după care trebuie să intrăm în dialog cu BEI, cu DG Clima (Direcția Generală pentru Acțiuni Climatice a Comisiei Europene – n.red.), pentru că cel puțin investiția la Ișalnița să fie înlocuită cu un alt tip de investiție, mult mai pe placul comisiei și al BEI, pentru că, mă rog, gazul natural încă e partea unui compromis european”, a anunțat secretarul de stat.

El a arătat că ar fi fost bine să existe 4 capacități importante de producție de electricitate din gaz natural, dar din cele care aparțin CEO, doar Turceni va continua.

”Cele două mari investiții, Mintia și Iernut, sunt foarte înaintate, aproape sigure. Evident, Mintia puțin mai înaintată, dar încă așteptarea noastră era să fie gata în această toamnă. E o perioadă de teste. Din cele două ale CEO, doar Turceni este într-o discuție de a continua, dar și aici contează foarte mult niște aspecte tehnice, care nu e cazul să le dezvăluim public și, oricum, e decizia celor de acolo, a echipei de management, dar -răspunsul la întrebarea dumneavoastră – există deschidere, pentru că decizia noastră, de a elimina complet producția electricitate din cărbune la sfârșitul lui 2029, e o decizie salutată, susținută la nivelul Comisiei Europene. Alte state nu au fost atât de ambițioase ca noi”, a afirmat Cristian Bușoi.

Secretarul de stat a mai spus că e nevoie de transformarea Complexului Energetic Oltenia într-o companie cu mai multe regenerabile și stocare.

Potrivit lui Bușoi, la Bruxelles, se găsește înțelegere, problemele întâmpinate fiind în principal interne.

”Complexul Energetic Oltenia va trebui transformat într-o companie energetică, care să însemne regenerabile, stocare, parcuri fotovoltaice și cogenerare și, mă rog, producție din gaz natural. Depinde doar de noi. A existat mereu un susținere – să fim corecți față de Bruxelles și Comisia Europeană. Problemele și obstacolele au fost aici, în România”, a susținut Bușoi, potrivit profit.ro.

Articole similare:

Actorul Toma Cuzin este cercetat sub control judiciar după ce a provocat un accident rutier în județul...

[post-views]

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina...

[post-views]

Compania Crilelmar din Târgu Jiu, unul dintre cei mai mari producători de mase plastice din România, va...

[post-views]

Guvernul condus de Luca Niculescu va fi unul hibrid. Va conține miniștri cu carnet PSD, apoi apropiați...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: