Autoritățile județene și locale de la Târgu-Jiu au purtat, marți, o serie de discuții, la sediul Universității „Constantin Brâncuși”, cu ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra.
„Gorjul deschide noi punți de colaborare cu India. Am avut, astăzi, onoarea de a-l primi, la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, pe Excelența Sa, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în România. A fost o întâlnire în care am vorbit concret despre viitorul economic al Gorjului și despre posibilitatea dezvoltării unor colaborări cu parteneri din India în domenii importante pentru județul nostru: energie verde, tehnologii moderne, capacități de stocare, producție de echipamente, reconversie industrială, investiții și cercetare” anunță Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
La discuții au participat cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu și Marius Cuțitoiu, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, rectorul Universității „Constantin Brâncuși”, Luminița Popescu, reprezentanți ai Complexului Energetic Oltenia și ai mediului de afaceri din județ.
”Gorjul traversează o perioadă de transformare economică profundă. Avem, însă, atuuri importante: experiență și forță de muncă specializată, infrastructură energetică, platforme care pot fi reconvertite, o universitate implicată în dezvoltarea comunității și proiecte private pregătite pentru investiții. Vrem ca această transformare să însemne noi investiții și noi oportunități pentru Gorj. Un punct important al discuției l-a reprezentat posibilitatea ca proiectele energetice și industriale prezentate astăzi să fie reunite într-un portofoliu în limba engleză, care să fie transmis Ambasadei Republicii India. Ne dorim ca, prin acest demers, oportunitățile existente în Gorj să poată ajunge în atenția companiilor, investitorilor și organizațiilor economice din India interesate de colaborări în România și în Uniunea Europeană. Am discutat, de asemenea, despre rolul Universității „Constantin Brâncuși” și despre perspectivele unor colaborări cu instituții academice și tehnologice din India, prin schimburi de studenți și cadre universitare, cercetare, stagii de practică și pregătirea specialiștilor pentru noile industrii” mai spune Cosmin Popescu.
Înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuși în Patrimoniul Mondial UNESCO a fost decisă, în 2024, la New Delhi.
„Există deja și o frumoasă legătură simbolică între Gorj și India: înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuși în Patrimoniul Mondial UNESCO a fost decisă în 2024, la New Delhi. Ne dorim ca această punte creată prin cultură să fie continuată prin educație, tehnologie și dezvoltare economică. Consiliul Județean Gorj va continua să faciliteze dialogul dintre administrație, mediul universitar, sectorul energetic și mediul de afaceri și să susțină inițiativele serioase care pot contribui la dezvoltarea județului. Îi mulțumesc Excelenței Sale, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, pentru prezență, pentru deschiderea manifestată față de Gorj și pentru dialogul constructiv.Sper ca întâlnirea de astăzi să fie începutul unei relații de durată între Gorj și partenerii din India, construită în jurul culturii, educației, tehnologiei și dezvoltării economice” a adăugat Cosmin Popescu.




