Două judecătoare nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu. Complet de divergență

15:19
[post-views]

Două judecătoare de la Curtea de Apel București nu au reușit, marți, să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie aplicate în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Este vorba de judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry (șefa Secției I penală de la CAB) și Cristina Grecu, care au avut opinii diferite în acest caz. În consecință, se va forma un complet de divergență, prin intrarea în componența acestuia a unui al treilea magistrat, transmite Agerpres.

Dezbaterile au avut loc, marți dimineața, în prezența lui Călin Georgescu, însă ședința de judecată nu a fost publică. După mai multe ore de deliberări, cele două judecătoare nu au reușit să ajungă la o poziție comună.

Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, la începutul săptămânii trecute, alături de omul de afaceri Ionel Rusen, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, însă un judecător de la Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă și a dispus plasarea fostului candidat la alegerile prezidențiale sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.

Decizia a fost contestată de DIICOT, care dorește arestarea preventivă, dar și de cei doi inculpați, care solicită revocarea controlului judiciar.

Articole similare:

Liderul sindical Jan Popescu felicită directoratul Complexului Energetic Oltenia pentru faptul că a reușit să achiziționeze certificatele...

[post-views]

Se lucrează intens, în comuna Ciuperceni, la modernizarea iluminatului public și independența energetică, în condițiile în care...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: