Plasă cu 44.000 de lei, uitată pe o stradă din Craiova. Ce a făcut femeia care a găsit-o

14:57
[post-views]

O femeie, de 51 de ani, din Craiova, a găsit o plasă în care se aflau 44.600 de lei și a ales să predea întreaga sumă poliției. Banii au ajuns înapoi la proprietar, după ce acesta a fost identificat de oamenii legii, potrivit craiova.ro.

Femeia, pe nume Georgeta, s-a prezentat la poliție după ce a descoperit banii. Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a anunțat, ulterior, că suma a fost restituită celui care o pierduse.

„Cu sprijinul colegilor noștri din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, proprietarul a fost identificat, iar banii i-au fost restituiți”, transmite IPJ Dolj.

Cazul a atras atenția și prin reacția polițiștilor, care au felicitat-o pe femeie pentru decizia de a nu păstra suma găsită.

„Poate că, pentru o clipă, 44.600 de lei par o avere. Dar nu orice sumă găsită pe neașteptate este un câștig. Uneori, cel mai mare câștig este să poți spune cu fruntea sus: „nu sunt ai mei.” Nu te îmbogățește ceea ce iei într-o clipă, te îmbogățește caracterul pe care îl construiești într-o viață. Iar într-o lume în care mulți caută scurtături spre avere, gestul acesta ne amintește de ceva simplu: onoarea nu are preț. Felicitări, doamna Georgeta! Sunteți un exemplu pentru toți”, a conchis IPJ.

Incidentul s-a încheiat fără pierderi pentru proprietar, care și-a recuperat integral banii.

Articole similare:

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, anunță că reactoarele de la Cernavodă nu vor fi...

[post-views]

Sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj va fi reabilitat energetic. Investiția se ridică la aproximativ 39 de...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 23 septembrie 2026. Invitat: Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

...
[post-views]

Cea de-a 26-a ediție a Crosului Loteriei Române va avea loc, pe 24 octombrie 2026, la Târgu...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: