Cea de-a 26-a ediție a Crosului Loteriei Române va avea loc, pe 24 octombrie 2026, la Târgu Jiu.
Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu primăria municipiului.
Organizatorii vor marca, prin această competiție, 120 de ani de la înființarea Loteriei Române și 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Startul crosului, care se va desfășura pe 5 kilometri, se va da de pe stadionul municipal. Primarul Marcel Romanescu anunță că participarea este gratuită.
Costurile cu organizarea crosului, care se ridică la circa 100 de mii de euro, vor fi suportate de Loteria România. Premiile au o valoare substanțială, de 30 de mii de euro, iar, după festivitatea de premiere, va fi organizat un concert, spune Marcel Romanescu.