Centrala de la Cernavodă nu își va relua activitatea mai devreme de 10 septembrie

16:12
[post-views]

Centrala nucleară de la Cernavodă nu își va relua activitatea mai devreme de 10 septembrie, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Acesta a menționat că, deși debitul Dunării este în creștere, nivelul apei la Cernavodă nu este la un nivel stabil.

Unitatea 2 de la Cernavodă a fost oprită controlat în 13 august, din cauza nivelului scăzut al Dunării, după ce Unitatea 1 fusese oprită la finalul lunii iulie.

Cristian Bușoi a precizat că, deși prognozele privind debitul Dunării sunt favorabile, la Cernavodă nu s-a înregistrat deocamdată o creștere suficient de mare pentru repornirea centralei.

„Prognozele privind debitul Dunării sunt în creștere, dar deocamdată nu s-a observat la Cernavodă un nivel crescut și sustenabil pentru că nu-i suficient să crească pentru o zi procedurile de siguranță ale reactoarelor și ale pompelor care răcesc reactoarele, pe care specialiștii de acolo le respectă cu sfințenie și în care decizia politică nu are ce interveni”, a declarat Bușoi, miercuri, la B1 TV.

Prima decizie privind repornirea unuia dintre cele două reactoare ar putea fi luată în jurul datei de 10 septembrie, însă doar dacă cotele apelor vor garanta o exploatare fără întreruperi.

„Pentru a nu crea o așteptare nejustificată, pot spune doar că mai devreme de 10 septembrie, dacă vreți să dau așa o prognoză, de cel puțin o săptămână, nu există condiții pentru a redeschide centrala de la Cernavodă. Trebuie însă ca până atunci să avem un nivel care pe de o parte să ne ducă la redeschiderea în siguranță, pe de alta parte nu e de folosul nimănui să se deschidă și apoi după câteva zile să se închidă din nou”, a continuat Bușoi.

Secretarul de stat a mai declarat că în sezonul rece din acest an centrala va funcționa, deși sunt programate lucrări de retehnologizare a Unității 1.

„Este sigur că de anul viitor începe retehnologizarea Unității 1. Pentru o perioadă de peste 2 ani Unitatea 1 se va închide. Dar cel puțin în această toamnă și la începutul iernii ar trebui să funcționăm cu cele două reactoare și ele trebuie deschise cât mai curând posibil, dar să nu punem în pericol echipamentele”, a conchis oficialul.

Începând de pe 13 august, centrala nucleară de la Cernavodă și-a oprit producția din cauza scăderii nivelului Dunării.

În încercarea de a prelungi funcționarea instalației, autoritățile au intervenit pe Dunăre. Au fost luate măsuri pentru direcționarea unui debit mai mare de apă către centrală, prin dislocarea unei stânci și scufundarea controlată a patru barje.

Articole similare:

Un electrician din cadrul UMC Roșia-Rovinari, aparținând Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost transportat la spital cu...

[post-views]

Primarul PSD al comunei Bâlteni, Marius Popescu, critică modificările la regimul incompatibilităților, afirmând că au fost făcute...

[post-views]

Liderul sindical Nicu Bunoaica este convins că, după ce va trece seceta, nimeni nu -și va mai...

[post-views]

În următoarele două săptămâni, vom avea un nou guvern. Nu-și va risca nimeni mandatul de parlamentar și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: