Luni după-amiază au fost dați în trafic circa 47 de km din Autostrada „Moldovei” A7, de la Adjud – Nord până la Varianta de Ocolire Bacău, care a fost conectată astfel la rețeaua de drumuri de mare viteză. Șoferii pot circula acum pe 241,62 km din totalul celor 319 km ai A7. România a ajuns la peste 1.477 km de drumuri de mare viteză
„Încă 47,10 km se adaugă, de astăzi, celor 194,52 km deja deschiși circulației pe Autostrada Moldovei (A7), între Ploiești și Adjud. Tot de astăzi, distanța București – Bacău (310,59 km) se poate parcurge pe autostradă (A3 și A7) în mai puțin de 3 ore, în condiții de siguranță și confort. Continuăm construcția A7 spre Pașcani și Suceava, iar de acolo, prin Drumul Expres Suceava – Siret, spre frontiera de nord a României. România a ajuns astăzi la peste 1.477 km de drumuri de mare viteză”, a declarat Cristian Pistol, directorul CNAIR.
Ministrul interimar de Finanţe, Alexandru Nazare, a transmis că ministerul a transformat o finanţare, care trebuia rambursată, într-o finanţare nerambursabilă pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură.
„Încă 47 km din Autostrada Moldovei A7 au fost daţi, astăzi, în trafic, între Adjud şi Bacău. În spatele kilometrilor deschişi astăzi este o soluţie de finanţare construită şi negociată de Ministerul Finanţelor pentru deblocarea proiectului. În 2025, plăţile pentru aceste lucrări ajunseseră într-un blocaj, iar continuarea proiectului era pusă sub presiune. Am lucrat, împreună cu colegii de la Finanţe, la deblocarea finanţării şi am renegociat cu Comisia Europeană arhitectura financiară a proiectului. În urma acestor negocieri, am obţinut trecerea finanţării Autostrăzii Moldovei de pe componenta de împrumut a PNRR pe granturi, adică pe bani europeni nerambursabili”, a spus Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.
”România poate! România merită! Dar, e nevoie de muncă și respect față de banii publici” a transmis Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor.