Petrișor Peiu, liderul grupului AUR din Senat și unul dintre oamenii importanți ai partidului, și-a schimbat poziția după votul asupra legii integrității, care conține prevederea referitoare la Dominic Fritz.
Marți seară, Peiu declara pentru G4Media că nu va participa la votul din Senat și că va demisiona din funcția de lider al grupului AUR, dacă parlamentarii partidului vor vota legea.
Miercuri, senatorii AUR au votat, însă, pentru adoptarea proiectului, iar legea a trecut de Senat. Petrișor Peiu nu a fost prezent la vot, fiind plecat în vacanță.
Înaintea votului, senatorul își anunțase poziția fără echivoc: dacă partidul va susține legea integrității care include așa-numitul „amendament Fritz”, va renunța la funcția de lider al grupului. După vot, însă, demisia nu a mai fost anunțată.
Întrebat de stiripesurse.ro dacă a luat decizia de a renunța la funcție, Petrișor Peiu a răspuns că hotărârea nu îi aparține.
„Partidul trebuie să ia, nu eu. Eu nu sunt ales, sunt numit acolo. La începutul fiecărei sesiuni parlamentare, partidul anunță liderii de grup”, a transmis Petrișor Peiu.
Nu este prima dată când Peiu leagă poziția sa din partid de un vot politic. În timpul negocierilor pentru formarea guvernului condus de Adrian Veștea, senatorul anunțase că va demisiona din funcția de lider al grupului AUR dacă partidul va vota noul Executiv, susținut de PSD și de președintele Nicușor Dan.
În cele din urmă, parlamentarii AUR s-au retras din sala de plen la votul pentru Guvernul Veștea, iar Peiu a rămas în funcție.
În weekend, conducerea lărgită a AUR se va reuni la Orșova, unde ar putea fi discutată și situația conducerii grupurilor parlamentare. Decizia privind viitorul lui Petrișor Peiu în fruntea senatorilor AUR ar putea fi clarificată în cadrul acestei reuniuni.