Ministru: Fermierii pot cere, din 1 septembrie, ajutor pentru porci și bovine

16:07
[post-views]

Fermierii vor putea depune, din 1 septembrie, cererile pentru ajutorul destinat crescătorilor de suine și bovine, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. APIA urmează să publice, în cursul acestei săptămâni, Ghidul solicitantului, cu informațiile necesare pentru depunerea cererilor.

„Sprijin pentru crescătorii de suine și bovine: cererile vor putea fi depuse începând cu 1 septembrie! Schemele de sprijin inițiate de Ministerul Agriculturii pentru crescătorii de suine și bovine au fost promulgate, iar acum putem trece imediat la implementarea lor. Este vorba despre două sectoare importante, afectate de creșterea costurilor în contextul crizei din Orientul Mijlociu, iar obiectivul nostru este ca sprijinul să ajungă cât mai repede la fermieri”, a transmis Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook.

Acesta a precizat că autoritățile au stabilit măsurile necesare pentru lansarea programului de la începutul lunii septembrie.

„Astăzi am stabilit măsurile necesare pentru ca, începând cu 1 septembrie 2026, fermierii să poată depune cererile pentru acordarea ajutorului. APIA va publica în cursul acestei săptămâni Ghidul solicitantului, cu toate informațiile necesare privind depunerea cererilor”, a mai spus ministrul.

Pentru sectorul suin, sprijinul va fi de 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcului gras și de 13,7 euro pentru fiecare loc de cazare destinat animalelor de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe. În sectorul bovin, ajutorul va fi de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină.

Articole similare:

Copiii din familiile beneficiare de ajutor social, din municipiul Târgu Jiu, au primit, marți, ghiozdane și rechizite...

[post-views]

Primăria și dispensarul din comuna Telești au fost reabilitate, în totalitate, cu bani din Planul Național de...

[post-views]

Luis Popa, șeful ADIS Gorj, a anunțat că va demisiona din Consiliului Local Târgu Jiu, în urma...

[post-views]

”Bine că le-a venit mintea la cap guvernanților” spune Constantin Brănescu, șeful Sectorului Peșteana din Complexul Energetic...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: